Loredana – Deniz Otay
Dimineața părăsesc o locuință
care nu e a mea
și nu e plătită de mine
traversând puhoiuri dintr-o micuță groapă
din care aștept să vină dumnezeu
să mă scoată.
Fac drumul spre fabrică.
E o putere să ceri de la corp adaptare
și tot de la corpul înghesuit în autobuz
printre proletariatul distrus,
elevii cu ochii umflați,
să te țină în bunăstare.
La orele astea
pe sub layers, ca muncitorii din fabrică
când trec podul spre fabrică
sau calea ferată cu câini vagabonzi
și frică de antitetanos
oare cât sunt de frumoasă,
specială,
mai sunt?
Cum îți vine halatul muncitoresc,
prințesă extrasă din petreceri
și trai vegetal,
alunecând între ființe estice, buhăite
pe care nu le iubesc.
Despre experimentalism și mistică
e numai viața pe mess,
când trec poarta la fabrică
nu am autorități interne,
ierarhii de iubire.
Suntem dizgrațios de apropiați și
asemănători
ieșiți din case după bani
Viața la pontaj pune ceață
peste viața iluminaților privilegiați.
Au fost ani cu splendoare
continui să cred că a fost halucinație
și că munca e forță.
Însă dacă e să aleg –
suprema fericire derivată din carduri
diavoli și lux
în fața voastră mă plec.
Loredana – Deniz Otay
Mornings I leave a place
not mine
unpaid for
crossing the pothole whirlpool of crowds
I wait for god
to heave me out.
I make my way to the factory.
The power to beg the body to adapt,
the same body crammed inside a bus
among the wreck of the proletariat,
swollen-eyed students,
to beg the body to keep you well.
At these times
under my layers, like factory workers,
when I pass the bridge to the factory
or the railway with its stray dogs
and fear of tetanus shots,
I wonder how beautiful I am,
how special
am I still?
How well do the overalls fit you,
princess extracted from parties
and plant-based life?
Gliding among bloated eastern beings
I have no love for.
Experimentalism, mysticism:
only my FB messager life.
When I pass the factory gate
I have no inner authorities,
hierarchies of love.
We are disgracefully close and
alike
out of our homes for money
when you clock in, life fogs over,
over the enlightened life of the privileged
Those were years of splendour
and, I think, hallucination
and I think that work makes strength.
But if I had to choose –
supreme joy of credit cards,
devils and luxury
I bow before you.